9 M Sf. Mc. Nichifor; Sf. Mc. Episcopi: Marcel si Pangratie; (Odovania Praznicului Intampinarii Domnului)
BLOGURI TEMATICE

Luna ianuarie in 21 zile:

Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul (+662)

Acesta a fost in zilele marelui imparat Eraclie (610-641) si a trait pana in vremea raucredinciosului imparat Constans II, urmasul sau (641-668).

Se tragea din neam de rang inalt, nascadu-se catre 580 in Constantinopol, iar cu bunastarea si mintea ce avea, primi invatatura temeinica de la cei mai de seama dascali ai vremii. Deci, catre 610, Sfantul a fost chemat de Eraclie la curtea sa, si-l facu mare sfetnic al imparatiei, dar nu ramase in dregatorie decat putina vreme. Ca, ivindu-se o ratacire noua si imparatul cazand si el in aceasta gresita invatatura, Sfantul Maxim a lepadat si dregatoria sa si lumea si, mergand la manastirea Hrisopolis (Scutari), s-a facut calugar, alegand a fi mai bine lepadat in casa lui Dumnezeu, decat sa locuiasca in slujba ratacirii.

Ca s-a ivit, in adevar, in acele vremi, o ratacire noua, numita a monotelitilor adica a celor care marturisesc ca este numai o singura vointa intru Hristos, Domnu nostru. Si se ridica ratacirea aceasta impotriva credintei celei drepte, care invata ca Hristos Domnul, desi este o singura persoana, persoana lui Dumnezeu-Fiul, totusi pentru ca in Domnnul Hristos, Dumnezeu Fiul S-a facut om, din aceasta pricina persoana Domnului Hristos are doua firi, adica firea Lui de Dumnezeu si firea Lui de om, iar, pentru ca sunt in El aceste doua firi, tot astfel, sunt in El si doua vointe; doua lucrari, deosebite pentru fiecare fire a Lui, ca numai punand la lucru in armonie toate aceste vointi si lucrari de om si de Dumnezeu, a putut El savarsi mantuirea noastra, cum arata Scriptura.

Si ratacirea aceasta, ca in Hristos este numai o singura vointa, o aparau doi episcopi mari, Chir din Alexandria si Serghie din Constantinopol, laudandu-se in fata imparatilor ca aceasta noua invatatura va castiga, de partea imparatiei, popoarele monofizite (o ratacire mai veche, care invata ca Hristos este numai o singura fire) de la granita dinspre persi si arabi, dusmanii Constantinopolului, si va intari, astfel, apararea imperiului. Si, in 633 are loc chiar o invoiala scrisa in acest scop, intre ortodocsi si monofiziti. Iar imparatii Eraclie si Constans II sunt sfatuiti sa dea strasnica porunca, oprind sa se mai scrie sau sa se mai vorbeasca despre una sau doua vointe si lucrari in Hristos. Drept aceea, au si dat imparatii doua hrisoave: Eraclie, documentul "Ectezis", in 638, iar Constans, documentul "Tipos", in 648, cu aceasta porunca sub grea pedeapsa. Si astfel, s-a umplut de ratacire tot Rasaritul.

Cel dintai care si-a dat seama de pericol a fost Sfantul Sofronie, calugar din Alexandria, a ajuns patriah in lerusalim, iar, dupa moartea lui, in 638, lupta a fost condusa de Sfantul Maxim.

Deci, afland ca in apus ratacirea aceasta nu a avut loc, Sfantul Maxim s-a aprins, ca de foc, de ravna dumnezeiasca si, mergand din rasarit in apus (641), mai intai in Africa, la Cartagina, si apoi la Roma cea veche (646), i-a indemnat pe cei de acolo, ca, strangand multe sinoade de episcopi, sa marturiseasca dreapta credinta si, dand anatemii dogmele ratacirii monotelite, sa osandeasca si cele doua documente imparatesti, care opreau marturisirea adevarului si sa invete ca primirea ratacirii adevarului insemneaza un ajutor dat la raspandirea ratacirii: "A tainui cuvantul adevarului, insemneaza a te lepada de el." Si a scris el cuvinte si carti, care adevereau temeiul dreptei credintei, pline de dascalesti dovediri, trimitandu-le pretutindeni in lume.

Acestea aflandu-le, imparatul a trimis oamenii sai, cu putere ostaseasca, in Apus si a prins (653), mai intai, pe Sfantul Martin, episcopul Romei, pe care judecandu-l, l-a surghiunit in Cherson, unde a si murit, iar, peste cateva zile, prinzandu-l si pe Sfantul Maxim cu cei doi ucenici i-a dus la Constantinopol si, gasindu-l vinovat, l-a surghiunit in Tracia (655). Dupa o noua judecata, a fost surghiunit la Perberis. Iar, la cea din urma infatisare, neprimind sa taca despre adevar, a fost osandit sa i se taie limba si mana dreapta, ca sa nu mai poata marturisi adevarul, nici cu graiul nici prin scris, si a fost surghiunit pe toata viata in tara Lazilor (Caucaz).

Si a fost acest Sfant Maxim un marturisitor si in razboiul cel nevazut al innoirii duhovnicesti a omului si a lumii, prin lupta contra patimilor si prin har, cum arata scrierile din Filocalie. Si asa, aruncat in surghiun, la vreme de batranete, cu limba si cu mana taiate, ca pret de sange pentru credinta, si, ramanand simplu monah pana la sfarsitul zilelor sale, Sfantul Maxim s-a mutat la Domnul, la 13 august 662, avand 82 de ani.

ŞTIRI

Ioan Ianolide: RADACINI SI PORTRETE ALE FENOMENULUI REEDUCARII – IDEI SI PILDE VALABILE SI PENTRU ZILELE NOASTRE
(sursa foto: Ionut Trandafirescu) “Reeducarea” Este necesar să ne oprim puţin aici asupra noţiunii de „re-educare“, întrucât ...

“Ne laudam ca luptam pentru omenire, dar uitam de omul concret”
Extras din: Predică la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi şi Sfântului Partenie al Lampsakului de pe blogul lui Paul S. Grigoriu “(̷...

Cuvinte pentru început de post…
Pentru că avem nevoie de întărire duhovnicească în postul aspru ce urmează, m-am gândit să nu spun eu prea multe ci să  îl las pe Cuviosul ...

Negrii sunt targetul comercial al firmelor de avort din SUA
Negrii sunt targetul comercial al firmelor de avort din SUA care construiesc clinici de avort si promovare a politicilor anti-viata in special in comu...

Vasile Voiculescu despre credinţă
“Mă întrebaţi despre credinţă şi expresia ei lirică? Despre artă şi credinţă?…Vă voi răspunde că în ce priveşte înotul, c...

Singurul Adevăr este Ortodoxia
Nimeni altul n-a rostit aceste cuvinte  decât Părintele Arsenie Papacioc.  El este unul dintre marii duhovnici pe care încă îi are România. Ac...

“Nos enfants nous accuseront” (Copiii nostri ne vor acuza), un film documentar de Jean-Paul Jaud
Un film scurt, sub 10 min., despre efectele unei alimentatii nesanatoase si a pesticidelor. Intr-un cuvant, copiii din ziua de azi sunt mai bolnavi de...

Cine poate să-L cunoască pe Dumnezeu ?
Experienţa pe care o întâmpină conştiinţa creştină în strădania aflării lui Dumnezeu este incomodă minţii omeneşti, dar fascinantă în ...

În vârful lumii
  În vârful lumii tristă şi mistuită-n flăcări  e crucea Ta întinsă si mâna mea ce-o porţi,  când îmi cuprinde pieptul îmbrăţişăr...

Destăinuire – capitolul I -
Întru puterea harului Sfântului Duh, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu Tatăl şi întru sfărâmarea, îngroparea şi învierea din morţi a Fiu...

CARTI RECOMANDATE
RECLAME
OrtodoxRoNet Crestinism Ortodox.ru. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet