Pomenirea Sfintilor, Cuviosilor Parinti: Ioan, Serghie, Patrichie si cei dimpreuna cu dansii, ucisi de arabi, in manastirea Sfantului Sava Sfintitul

Acesti parinti au trait pe la anul 800, pe cand la Constantinopol imparateau Constantin si maica sa Irina (790-802), pe vremea cand Sfanta cetate a Ierusalimului era sub stapanirea arabilor si in zilele preafericitului Ilie, patriarhul Ierusalimului. Adunati din mai multe locuri, parintii, astazi pomeniti, vietuiau in vestita manastire a Sfantului Sava, pe cand staretea minunatul egumen Vasile, slujind cu totii lui Dumnezeu, ziua si noaptea, dupa randuiala monahiceasca, cu multa nevointa si imbunatatita petrecere. Pacea lor era, insa, adeseori, tulburata de navala paganilor arabi, care, gandind ca vor gasi averi, jefuiau sfintele locasuri de toate odoarele lor.

Asa s-a intamplat si in anul pe care-l pomenim astazi; ca, la vremea Postului mare, in saptamana dinaintea Stalparilor, cand monahii se aflau la rugaciune, fara veste, a navalit peste ei o ceata de saizeci de jefuitori, inarmati cu sulite, arcuri si sabii si au facut cumplit macel in manastire. Au dat foc chiliilor, pradand saracaciosul avut al smeritilor calugari. Dar, cand a fost sa dea foc si manastirii, li s-a parut ca vine o oaste in ajutor si au fugit.

In Joia cea mare, din saptamana Patimilor Domnului, facand razboi arabii intre ei, in Palestina, jefuitorii au navalit din nou in sfanta manastire si au ucis pe cei ce mai ramasesera in viata, semanand urgie in urma lor. Ca, daca au mers si n-au gasit nimic, i-au omorat, unora taindu-le capetele, pe altii facandu-i bucati, pe altii junghiindu-i si varsandu-le sangele, iar, pe altii, in tot felul de grozavii, chinuindu-i. O seama de parinti s-au ascuns intr-o pestera din munte, cu odoarele manastirii si, nevoind sa le dea, paganii au pus foc la gura pesterii si au pierit toti cei dinauntru, inabusiti de fum.

Si asa au primit cununa muceniciei parintii Ioan, Serghie si Patrichie si toti care se aflau atunci, impreuna cu ei in manastirea Sfantului Sava, ostasi ai Domnului Hristos, care nu aveau arme si zale, ci numai arme dohovnicesti: platosa nadejdii, pavaza credintei si coiful mantuirii. Iar Sfintii, multimind, si-au dat sufletul in mana lui Dumnezeu, dobandind fericita si vesnica viata si Imparatia Cerurilor. Ca, pentru Hristos, truda pustniciei purtand, de la Hristos au luat si cununa credintei. Dumnezeului nostru, slava !