Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Eftimie cel Mare (+473)

Acest Preacuvios, Parintele nostru, marele Eftimie, a trait in vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare (379- 395), ajungand pana in zilele lui Leon imparatul (457-474). Si era de neam din Melitina, mitropolia Armeniei, din parinti binecredinciosi, Pavel si Dionisia, nascut din fagaduinta, ca marele Ioan Botezatorul, purtand nume de veselie, ca Eftimie veselie inseamna.

Pe acesta, dupa moartea tatalui sau, mama sa l-a incredintat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la casa episcopului Armeniei, care l-a crescut cu dragoste si cu dascali de seama, randuindu-l de copil printre slujitorii bisericii, dupa puterile sale. Si, deprinzand bine Sfintele Scripturi, viata curata si toata invatatura credintei poruncita crestinilor de Mantuitorul Hristos, la vreme potrivita, a fost facut preot, iar episcopul i-a dat in seama grija manastirilor si a schiturilor din toata mitropolia Armeniei.

Deci, fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim si, inchinandu-se la Sfintele Locuri, s-a salasluit acolo, aproape de Ierusalim, intr-o manastire numita Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, pritenul sau de viata si de gand, fiind unul cu altul ca un singur suflet in doua trupuri. Si intelegand ei ca nu pot fi izvor de har pentru altii, decat sfintindu-se mai intai pe ei insisi, au alergat impreuna la adancul insigurarii de lume, cautand sa se faca, ei mai intai placuti si de-aproape lui Dumnezeu.

Drept aceea, dupa cinci ani au iesit din Fara si au mers de s-au salasluit intr-o pestera din rapa unui munte din pustie, catre Iordan. Si au locuit acolo multi ani, in viata aspra de sihastri, necurmat trudindu-si trupul si dorind in linste a vorbi cu Dumnezeu prin rugaciune, aducand astfel in sufletul lor hrana cea duhovniceasca intru rabdare, in bunatate si in gandul cel smerit al inimii. Si, din petrecerea aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu darul Sfantului Duh, darul facerii de minuni si al proorociei.

Deci, cand a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiti de niste ciobani. Si au inceput a veni la ei multi care se lepadau de lume. Si au intemeiat manastire de obste si lavra de sihastri, ca multi auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau sa se indeparteze de locul unde era el. Si multi il slaveau si il impresurau, iar bolnavii asteptau tamaduire printr-insul. Si el aprig dorea puterile lui Dumnezeu, prin linistea rugaciunii in pustie.

Drept aceea, luand pe ucenicul sau Dometian, a iesit din chilia sa si a venit in muntii dinspre Marea Moarta. Si, gasind un put cu apa, a ridicat chilii si a ramas o vreme acolo. Dar si acolo, vazmdu-se impresurat de multime, s-a intors la chilia sa, la ava Teoctist. Si petrecea in pustie toata saptamana, iar sambata si Duminica se intalnea cu cei care-l cautau, si multe fapte si semne minunate a lucrat Dumnezeu printr-insul, cum arata pe larg viata lui.

Si era cunoscut si cinstit Eftimie de cei trei mari indrumatori ai vietii pustnicesti din Tara Sfanta, in vremea lui: Sfantul Simeon Stalpnicul, fericitul Sava cel Sfintit si Sfantul Teodosie; si toti patru aparau dreapta credinta impotriva ratacirilor din vremea aceea. Iar fericitul Eftimie a intors la dreapta credinta, pana si pe imparateasa Evdochia, care cazuse in ratacirea lui Eutihie. Si s-a sfarsit acest sfant Parinte, proorocind ca doi din ucenicii lui Elie si Macarie, vor fi patriarhii Ierusalimului, lucru care s-a intamplat intocmai. Si n-a cautat niciodata vreo marire omeneasca, ci, toata viata, a ramas un simplu iubitor de straini si un indrumator de sihastri.

Deci, acest fericit, ajungand la 97 de ani, a raposat intru Domnul in zilele imparatului Leon cel Mare.