Acesta a fost din partile Ierusalimului, nascut pe vremea imparatiei marelui Constantin, din parinii dreptcredinciosi. Avea doisprezece ani, cand se tinea Sinodul de la Niceea (325) si, ca unul ce primise de la Hristos indemnarea si darul propovaduirii tainelor lui Dumnezeu, a fost crestin.

Era pe vremea cand sapaturile, poruncite de imparatul Constantin, descopereau la Ierusalim, locul Golgotei, mormantul Domnului si lemnul Crucii sfinte, a mantuirii noastre. Era vremea cand imparatul ridica marea biserica a Sfantului Mormant si biserica Invierii, vremea cand Ierusalimul, paganizat de romani, incepea sa fie dm nou Maica credintei crestine. In aceasta biserica a Invierii, a slujit, ca preot in tineretea sa, Sfantul Chiril, si tot aici, cu binecuvantarea episcopului sau Maxim, a rostit el vestitele Cateheze (Cuvantari), ce ne-au ramas de la el, pregatind pentru botez pe cei ce doreau sa se increstineze, in fiecare an, la Pasti.

Catre anul 350, mutandu-se la vesnica viata, Maxim, episcopul Ierusalimului, a fost inaltat fericitul Chiril la episcopia Cetatii Sfinte, invoindu-se la aceasta si mitropolitul sau, Acachie, din Cezareea Palestinei.

In anul urmator, la 7 mai 351, a avut loc aratarea unui semn luminos pe cerul Ierusalimului, in chipul Sfintei Cruci, despre care lucru episcopul a instiintat amanuntit pe Imparatul Constantin, dar, dupa aceasta, au inceput zile grele pentru dreapta credinta. Imparatii arieni Constantin si Valens, impreuna cu episcopii arieni, indeosebi cu mitropolitul arian Acachie, au izbutit sa-l scoata de doua ori din scaun pe Sfantul Chiril, aparatorul dogmelor apostolesti.

Dupa mai bine de saisprezece ani de surghiun, spre sfarsitul vietii, Sfantul Chiril s-a intors la episcopia sa. Om iubitor de pace, el cauta sa vindece ranile dezbinarilor din episcopia sa, cu duhul cald si intelegator al adevaratilor parinti ai Bisericii. Indemnurile lui sunt pline de masura. Adevarata pocainta, dupa el, e schimbarea vietii si a obiceiurilor si viata crestinului este o astfel de necurmata schimbare, ca sa-l faca pe om sa simta in el indemnul Duhului Sfant. Incercarile vietii l-au invatat ca, fara iubire, adevarul este orb.

Si asa, pastorindu-si cu dragoste turma sa si cu placere slujind lui Dumnezeu si pe semeni si lasand Bisericii zestrea pretioasa a celor 24 de cateheze si pilda vietii lui crestine, a raposat intru fericire, la anul 386, dupa ce luase parte la Sinodul al doilea a toata lumea, din Constantinopol, la anul 381, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare.