|
Pomenirea celor intre Sfinti, Parintii nostri Atanasie si Chiril, patriarhii Alexandriei
Dintre acestia, Sfantul Atanasie a trait in zilele marelui imparat Constantin (306- 337) si sub toti imparatii, pana in vremea lui Valens imparatul (364-378). Era din cetatea Alexandriei si, dupa neam, mai mult egiptean decat grec. Copil fiind, el a cunoscut vremea prigoanelor, care l-au calit pentru marturisirea credintei. A crescut invatand carte in lumea Bisericii si a poporului de care era iubit.
Era numai diacon cand, insotind pe episcopul sau, Sfantul Alexandru din Alexandria, Atanasie a fost la Sinodul cel dintai de la Niceea (325), unde cu dovezi nezdruncinate a aratat ratacirea lui Arie si a cerut osandirea ereziei lui. Si s-a statornicit la Niceea invatatura de totdeauna a Bisericii, ca Iisus Domnul si Mantuitorul lumii este Dumnezeu ascuns in om, Dumnezeu adevarat, de o fiinta cu Tatal si nu o simpla faptura, cum zicea Arie, si credinta aceasta o marturisim noi si astazi, cand zicem Simbolul credintei, Simbol care atunci la Niceea a fost intocmit. Invatatura aceasta este piatra de temelie a Crestinatatii.
Ajuns episcop si patriarh in Alexandria, toata viata Sfantului Atanasie a fost o lupta contra ereziei lui Arie si o lupta pentru marturisirea de credinta de la Niceea, o lupta de 45 de ani, trebuind sa indure 5 izgoniri de pe scaunul sau, marturisind pana la capat dreapta credinta, ca un adevarat stalp al Ortodoxiei.
A tinut tot timpul legatura frateasca cu Sfantul Antonie si cu monahii din Egipt si adesea, la nevoie, se ascundea printre ei. Iar cand a fost izgonit in Apus, in Galia, in Iliric si la Roma, a chemat tot Apusul la apararea credintei de la Niceea, ca un strajer al Ortodoxiei, facandu-se una cu ea si luptand pentru marturisirea ei prin cuvant, cu fapta, cu cartile pe care le-a scris.
La 77 de ani, intors la scaunul sau, dupa a 5-a izgonire, dupa 45 de ani de lupta, incununat de vrednicii si de patimiri pentru dreapta credinta, Sfantul Atanasie cu pace a adormit in Domnul (373), iar Biserica, cinstindu-l ca pe un mare Parinte al Ortodoxiei, il numara in ceata Sfintilor ei.
Si Sfantul Chiril a fost tot din Alexandria, insa in zilele binecuvantatului si binecredinciosului imparat Teodosie cel Mic (403-450), fiind nepot lui Teofil, patriarhul Alexandriei si urmator la scaunul acestuia (412). Si era desavarsit invatat in cartile Bisericii, in cartile grecesti si latinesti, mai ales era iscusit in filosofie si in fapte bune.
Deci, a stralucit mai vartos intre anii 420-433, fiind reazim si ajutor celui de al treilea sinod ce s-a facut la Efes (431), unde s-a condamnat invatatura raucredinciosului Nestorie, care inlelegand gresit taina intruparii lui Dumnezeu, nu numai ca nu cinstea pe Maica Domnului, ci mai vartos neincetat o defaima. Si nevrand Nestorie sa-si cunoasca ratacirea lui, imparatul a hotarit adunarea celui de al treilea Sinod, la Efes.
Drept, aceea, laolalta cu toata credinta crestinatatii de totdeauna, Sfantul Chiril, impreuna cu tot Sinodul celor peste doua sute de episcopi adunati la Efes, au statornicit, contra lui Nestorie, dreapta invatatura ca Domnul Hristos este nu numai Om adevarat, dar si Dumnezeu adevarat, si, de aceea, Preacurata Fecioara Maria, care L-a nascut, nu este numai o Nascatoare de om sau de Hristos, cum invata Nestorie, ci merita numele de Nascatoare de Dumnezeu dupa trup (nu dupa dumnezeire), ca una care a primit sa dea trup de om lui Dumnezeu, ca una din care Fiul lui Dumnezeu cel vesnic a luat trupul Sau de om, cu care a mantuit lumea. Ea este Nascatoarea trupului lui Dumnezeu si nu Nascatoarea trupului unui simplu om si trebuie cinstita dupa cuviinta.
Stralucind, deci, cu ravna aceasta a lui pentru dreapta cinstire a lui Hristos si a Maicii Domnului in Biserica, atat la Sinod, cat si prin cartile pe care le-a scris, si Stralucind si prin multe alte bunatati, Sfantul patriarh Chiril din Alexandria a raposat cu pace in Domnul (444), la adanci batraneti, Biserica numarandu-l intre marii Sfinti Ierarhi si Dascali a toata crestinatatea.
|
|
|
|