Intru aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Ioan, cel sarac pentru Hristos, care si Calivit, adica Colibasul, s-a numit.
Acesta a fost din Constantinopol, pe vremea imparatiei lui Leon cel Mare (457-474), fiind fiul lui Eutropie, mare dregator la curtea imparatului, iar maica lui se numea Teodora. Si dintru inceputul varstei, la scoala unde invata, vazand el odata pe un calugar din manastirea neadormitilor, s-a aprins de focul slujirii lui Hristos. Si vazand dragostea lui de Dumnezeu, i-au dat parintii lui o mica Evanghelie ferecata cu aur, ca sa o poarte cu el. Dar el, iesind din lume fara stirea parintilor, s-a facut monah. Si a petrecut multa vreme cu grea nevointa si mare ravna in manastirea lui.
Insa, de la o vreme, din lucrarea vrajmasului, a inceput el a fi muncit cumplit de patima dorului de parinti. Si n-a putut birui patima, decat spunandu-si gandul sau egumenului. Deci, a capatat el iertaciune si binecuvantare sa iasa din manastire si sa petreaca in zdrente, intr-o coliba aproape de casa parintilor sai, indurand umilinte, mila slugilor si a strainilor, si luptele vietii pustnicesti, fara sa se faca cunoscut, ca si cand ar fi fost un strain. Si asa a petrecut el in pace si fara sa-l cunoasca nimeni, purtandu-si portul lui strain, traind in chip saracacios si vazand pe parintii lui, care treceau pe langa el si nu-l luau in seama.
Dar cand a fost sa moara, el a chemat pe maica sa si, aratandu-i Evanghelia cea ferecata cu aur, s-a facut cunoscut ca este fiul lor. Si au ramas uimiti parintii lui si nu stiau ce sa faca: sa se bucure ca l-au aflat sau sa planga pentru sfarsitui lui. Si si-a dat sufletul in mana lui Dunmezeu, lasand sa fie ingropat in coliba lui. Iar peste mormantul fericitului, parintii lui au ridicat o sfanta si slavita biserica.
|
|
|
|