9 M Sf. Mc. Nichifor; Sf. Mc. Episcopi: Marcel si Pangratie; (Odovania Praznicului Intampinarii Domnului)
BLOGURI TEMATICE
Luna octombrie in 14 zile:

Cuvioasa noastra maica Parascheva cea noua

Aceasta s-a nascut in satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol si a trait pe vremea despartirii Bisericii de la Roma de Biserica soborniceasca ortodoxa (1054). A fost crescuta de parintii ei in teama de Dumnezeu si in deprinderea faptelor bune crestinesti, dar mai cu osebire in deprinderea rugaciunii, a postului si a milosteniei. Nu o data s-a dezbracat de hainele sale cele bune si le-a dat saracilor, imbracand hainele proaste ale acelora, ceea ce i-a adus mustrarea si uneori bataie din partea parintilor. Dar fecioara a aratat hotarire in folosirea averii sale si dupa moartea parintilor ei. Ca una ce nutrea dorinta de a se retrage din lume si de a trai in singuratate, aproape de Domnul, auzind odata, la biserica, cuvintele Evangheliei: "Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34) Sfanta a inteles ca, pentru ea, a venit vremea sa lase toate si sa urmeze pe Mantuitorul. Mostenind o mare avere de la parinti, impreuna cu fratele ei Eftimie, care avea sa fie mai tarziu episcop la Madita, tanara Parascheva si-a daruit saracilor partea ei de mostenire si s-a retras la o manastire de fecioare langa Constantinopol, ducand o viata aspra, la anii tineretii ei, dupa randuiala monahilor.

Ca, aprizandu-se de dumnezeiasca dorire, cine va putea spune izvorul lacrimilor si suspinurile ei cele multe si neincetate, neavand alta grija decat intampinarea Mirelui, zicand: "Pe Tine, Mirele meu, Te caut". Ca se sarguia vrajmasul sa o duca la deznadejde, infricosand-o prin naluciri si aratari. Dar a biruit pe diavolul, precum David pe Goliat, ferindu-si sufletul si trupul de pacat si de necuratenie si facandu-se mireasa iubita a lui Hristos.

Deci, a venit ingerul Domnului si i-a zis: "Sa lasi pustiul si sa te intorci in patria ta, ca acolo ti se cuvine sa-ti dai trupul pamantului". Si, intelegand Cuvioasa ca porunca este de la Dumnezeu si ca viata ei este scurta, a lasat fara voie pustiul si, venind in imparateasca cetate, a intrat in Biserica cea prea frumoasa, in Sfanta Sofia si in biserica Vlahernii a Nascatoarei de Dumnezeu, si a dat lauda lui Dumnezeu, ca i-a ajutat sa-I slujeasca cu credinta, si a plecat, apoi la Ierusalim sa se inchine Sfintelor Locuri ale Patimilor Domnului. Deci, ajungand la tinta calatoriei sale pe pamant si vazand, cu mare multumire sufleteasca, acele sfinte locuri calcate de picioarele Mantuitorului, a zburat ca o pasare prin pustia Iordanului si afland, o manastire de fecioare, a intrat intr-insa si canta necontenit laude lui Dumnezeu, varsand rauri de lacrimi, ca o stapanea o nesfarsita dragoste de Mirele Hristos si i se daruise cea mai inalta bunatate pustniceasca, smerita cugetare. Deci, asa nevoindu-se a ajuns pana la 25 de ani. Cuvioasa Parascheva s-a intors in patria sa, la Epivat. Si, petrecand acolo inca doi ani, rugandu-se pentru sine si pentru toata lumea, si-a dat obstescul sfarsit in mainile preaiubitului ei Mire, Hristos cel viu, iar trupul ei a fost ingropat langa biserica.

Si, trecand vreme de mai multi ani, Dumnezeu a descoperit moastele ei, prin vedenii, si le-a proslavit cu faceri de minuni. Ca bolnavii si indracitii dobandeau tamaduire, atingandu-se de sfintele ei moaste. Deci, moastele Sfintei au fost luate de imparatul Asan al romanilor si bulgarilor si au fost asezate, mai intai, la Tarnovo, au fost stramutate, apoi, la Belgrad pe vremea sultanului Selim al II-lea, si, in sfarsit, au fost aduse la Constantinopol, la biserica patriarhiei. Aceste moaste, mai pe urma, maria sa Vasile voievod le-a adus din Constantinopol la Moldova, in orasul Iasi, la manastirea Sfintilor Trei lerarhi, la 14 octombrie, in anul 1641 de la Hristos, si au fost asezate in minunata lui ctitorie. Dimitrie Cantemir, luminatul domn al Moldovei, descrie astfel aducerea acestor sfinte moaste la Iasi: "Sultanul Murad al IV-lea a dat voie Domnului Moldovei Vasile sa stramute sfintele moaste din biserica patriarhiceasca a Constantinopolei si le-a castigat acestora pentru cele inalte si multe binefaceri si slujbe facute Bisericii celei mari, ca a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomana ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste. Iar toata stramutarea este zugravita pe peretele de miazazi al Bisericii Trei lerarhi."

Astazi, moastele Sfintei Parascheva se afla in biserica sfintei Mitropolii din Iasi. Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne pe noi. Amin.

ŞTIRI

Ioan Ianolide: RADACINI SI PORTRETE ALE FENOMENULUI REEDUCARII – IDEI SI PILDE VALABILE SI PENTRU ZILELE NOASTRE
(sursa foto: Ionut Trandafirescu) “Reeducarea” Este necesar să ne oprim puţin aici asupra noţiunii de „re-educare“, întrucât ...

“Ne laudam ca luptam pentru omenire, dar uitam de omul concret”
Extras din: Predică la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi şi Sfântului Partenie al Lampsakului de pe blogul lui Paul S. Grigoriu “(̷...

Cuvinte pentru început de post…
Pentru că avem nevoie de întărire duhovnicească în postul aspru ce urmează, m-am gândit să nu spun eu prea multe ci să  îl las pe Cuviosul ...

Negrii sunt targetul comercial al firmelor de avort din SUA
Negrii sunt targetul comercial al firmelor de avort din SUA care construiesc clinici de avort si promovare a politicilor anti-viata in special in comu...

Vasile Voiculescu despre credinţă
“Mă întrebaţi despre credinţă şi expresia ei lirică? Despre artă şi credinţă?…Vă voi răspunde că în ce priveşte înotul, c...

Singurul Adevăr este Ortodoxia
Nimeni altul n-a rostit aceste cuvinte  decât Părintele Arsenie Papacioc.  El este unul dintre marii duhovnici pe care încă îi are România. Ac...

“Nos enfants nous accuseront” (Copiii nostri ne vor acuza), un film documentar de Jean-Paul Jaud
Un film scurt, sub 10 min., despre efectele unei alimentatii nesanatoase si a pesticidelor. Intr-un cuvant, copiii din ziua de azi sunt mai bolnavi de...

Cine poate să-L cunoască pe Dumnezeu ?
Experienţa pe care o întâmpină conştiinţa creştină în strădania aflării lui Dumnezeu este incomodă minţii omeneşti, dar fascinantă în ...

În vârful lumii
  În vârful lumii tristă şi mistuită-n flăcări  e crucea Ta întinsă si mâna mea ce-o porţi,  când îmi cuprinde pieptul îmbrăţişăr...

Destăinuire – capitolul I -
Întru puterea harului Sfântului Duh, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu Tatăl şi întru sfărâmarea, îngroparea şi învierea din morţi a Fiu...

CARTI RECOMANDATE
RECLAME
OrtodoxRoNet Crestinism Ortodox.ru. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet