Cuviosul Benedict, care in limba noastra se talmaceste "Binecuvantat", era din pamantul Italiei, din cetatea ce se chema Nursia, nu departe de Roma cea veche, unde se nascuse, din parinti dreptcredinciosi si cu buna stare (480). Si era pe vremea cand la Roma murise cel din urma imparat al romanilor (476), iar in Italia stapanea o capetenie din popoarele navalitoare, Odoacru. Si avea Sfantul Benedict si o sora ce se chema Scolastica, pomenita si ea in Sinaxarul sfintilor.

Setos de cunostinte, Sfantul Benedict, dupa invatatura din cetatea sa, a fost trimis de parintii sai la scolile mai inalte de la Roma. Inspaimantat de viata plina de patimi a tinerilor din vremea lui, care invatau carte, a parasit lumea si pe parintii sai si s-a retras intr-o pestera, la Subiaco, unindu-se pe sine cu Dumnezeu, prin fapta buna, rugaciune si nevointa. Si, petrecand acolo, l-a vazut pe el un monah, anume Roman, de la o manastire apropiata, si l-a indrumat, facandu-l monah si, la zile randuite, ii pogora de sus, painea, cu o funie cu clopotel, pana in dreptul pesterii in care vietuia viteazul pustnic. Deci asa, petrecand vreme de trei ani, Cuviosul Benedict n-a cunoscut pe nimeni, afara de fericitul Roman. Dar Dumnezeu a purtat de grija, ca lumina cea mare a slujitorului Sau sa nu stea la intuneric, ci sa fie pusa in sfesnic si sa lumineze toata lumea.

A fost descoperit, mai intai, de un preot din apropiere, printr-un vis, in ziua Invierii Domnului. L-au mai aflat apoi si niste pastori, care l-au facut cunoscut, ca pe un om al lui Dumnezeu. Si au inceput sa vina la dansul multime de tineri, printre care, tinerii ucenici Maur si Placid. Ei ii aduceau cele de trebuinta pentru trup, el le da cele duhovnicesti. Impreuna cu ei, Sfantul Benedict a infiintat douasprezece manastiri, cu cate doisprezece calugari, in fiecare manastire. Si s-a imbogatit Sfantul cu puteri de la Dumnezeu, cu darurile facerii de minuni, de tamaduiri si da inainte vedere.

Dar si duhul cel rau a ridicat ura si vorbire de rau impotriva omului lui Dumnezeu, mai intai, prin preotul Florentin. Cu darul lui Dumnezeu cel de mantuire, Sfantul a biruit insa pe duhul cel ispititor. Altadata, cuprins fiind de cumplite ispite trupesti si, fiind acolo, aproape, urzici si spini, Sfantul s-a dezbracat si s-a aruncat intre ele si, tavalindu-se multa vreme si sangerandu-si tot trupul si rabdand cu vitejie durerile, s-a izbavit, pentru totdeauna de acest gand; si, de aici inainte, invaluindu-se inima lui de darul Duhului Sfant, a dat si mai bogat rod de invatatura. Tot o ispita de la cel rau a fost si paharul cu bautura otravita, ce i s-a dat si care s-a sfaramat prin semnul Sfintei Cruci, pe cand Sfantul Benedict era egumen intr-o manastire straina, la Vicovaro.

In urma aceslor semne, el s-a mutat, de la Subiaco, in Campania italiana, si s-a asezat la Monte Casino, cu ucenicii sai (529). Din ruinele templului lui Apolo, ce se gaseau acolo, Sfantul a zidit o manastire si doua paraclise. Dar, in singuratatea de la Monte Casino, Sfantul a scris Randuiala sa, pentru viata de manastire, care a fost ca un testament ce vadeste trairea lui duhovniceasca si iscusinta sa, in oranduirea vietii de obste. Pentru Sfantul Benedict, manastirea este o scoala, unde se invata a sluji pe Dumnezeu in tacere, singuratate, smerenie si ascultare, in munca si rugaciune, cu dreapta socotire impartite. Drept aceea, pravila lui a ajuns randuiala care, mai tarziu, a fost primita si urmata, un timp, de toti calugarii din partile Apusului. Traind dupa legile ei, nenumarati ucenici ai Sfantului Benedict au lucrat, de-a lungul istoriei, cu osardire, la luminarea popoarelor din Apus, iar ucenicii sai, calugarii benedictini, traiesc dupa randuiala lui si astazi.

Despre alte ale lui preaslavite faceri de bine ne graieste, pe larg, istoria lui, din care aflam ca a facut multe feluri de minuni: morti inviind, de cele viitoare proorocind, pe oameni luminand si ajutand. Iar sfarsitul lui asa a fost: cu sase zile inainte de cinstita lui adormire, a poruncit sa i se sape groapa si, indata, s-a imbolnavit, cu fierbinteala mare, care ii ardea trupul. Iar cand a fost a sasea zi, a cerut ucenicilor sai sa-l ridice si sa-l duca in biserica. Apoi, ducandu-l acolo, s-a impartasit cu Sfintele Taine. Si, stand in mijlocul ucenicilor sai, tinut si rezemat, si-a ridicat mainile la cer si, asa, cautand in sus si rugandu-se, si-a dat sfantul sau suflet.

Era in varsta de 63 de ani si petrecuse paisprezece ani la Monte Casino, cand fericitul Benedict, care este socotit Patriarhul calugarilor din tot Apusul s-a mutat la Domnul. Dumnezeului nostru, slava !