Acest Sfant Teofan a fost fiul marelui dregator Isac si al Teodatei si se inrudea de-aproape cu imparatii Leon Isaurul si Constantin Copronimul. Pierzand pe tatal sau la varsta de trei ani, a fost crescut de maica sa, la curtea rudei sale Constantin Copronim, macar ca, la curte bantuia, in acea vreme, erezia luptei impotriva Sfintelor icoane. Din iconimia lui Dumnezeu, s-a aflat, insa, in preajma copilului un slujitor temator de Dumnezeu si intelept, care a purtat grija de sufletul lui, invatandu-l, in taina, calea dreptei credinte. Cu vorbirea acestuia si indemnandu-se de Duhul Sfant, in tanarul Teofan se aprinse o mare dorinta dupa intreaga intelepciune a feciorestii curatii, dorind din tot sufletul chipul si viata monahiceasca.

Deci, dupa moartea mamei sale, silit fiind sa se casatoreasca, a descoperit, tot din iconomia lui Hristos, ca si mireasa lui avea aceeasi dorinta ca si el. Si, in camera lor de nunta, au facut legamant in taina, sa traiasca in curatire, pana se va ivi prilejul de a merge fiecare intr-o manastire, ca in manastirea de fecioare, el in manastirea de calugari. Deci, traind ei ca un frate cu o sora, in infranare si rugaciune de zi si de noapte, au inceput sa imparta saracilor din foarte multa lor avere, iar, in fata lumii, el isi implinea feluritele lui indatoriri, ca orice dregator imparatesc.

Drept aceea, a iesit porunca de la imparat sa mearga Teofan, ca ispravnic imparatesc, in partile Cizicului, a carui cetate, atunci, se zidea. Si, facandu-si el calea cu luntrea pe raul Rindacos, s-a oprit la un loc foarte frumos, in munti, numit Singriania, plin de paduri, de schituri si de manastiri, Si, mult placandu-i acest loc, a coborat din luntre si l-a cercetat si i s-a aratat, in vis, ca acolo, isi va petrece viata sa, ceea ce s-a intamplat aievea. Si se ducea adesea de la Cizic la Singriania, ca nu era departe un loc de altul, cunoscand multi parinti duhovnicesti, din acele manastiri.

Deci, toate sfarsindu-le bine, s-a intors Teofan de la Cizic, la Constantinopol. Si murind imparatul Leon, precum si socrul lui Teofan, au devenit liberi amandoi, au mers cu cinstita lui mireasa Megalusia, luand numele de Irina, la o manastire din insula Prinkipo, daruind manastirii de acolo averi multe, iar Teofan, impartind saracilor ce ramasese din averea sa si oprind ceva aur, s-a dus la Singriania, unde, tunzandu-si parul in monahicescul chip, a zidit o manastire, cu aurul ce-i ramasese. Si, deprinzand el nevointele monahicesti, multi veneau la dansul, dorind sa vietuiasca impreuna cu el, in manastirea intemeiata de el. Iar el tinea manastirea, scriind carti, ca era bun scriitor, castigandu-si hrana cu mestesugul sau.

Intr-acele vremi, stapanind imparateasa Irina, iar Sfantul Tarasie fiind patriarh in Constantinopol, s-a adunat cel de-al saptelea Sinod a toata lumea, de la Niceea (787), care a invatat dreapta credinta a Sfintelor icoane. La acest Sinod, a fost chemat si Sfantul Teofan, aratandu-i-se inalta cinste, de care se bucura in Biserica, si, acolo, Sfantul egumen a rostit, atunci, intelepte cuvinte in cinstea Sfintelor icoane.

Deci, luand imparatia Leon Armeanul, acesta a tulburat, iarasi, Biserica, innoind lupta impotriva icoanelor, chinuind, intemnitand si ucigand multi crestini, pentru cinstirea icoanelor. Voind sa traga de partea sa pe Teofan, imparatul a cautat in toate chipurile ca sa-l castige: prin infricosari, fagaduinte si dese intemnitari. Toate, insa, s-au dovedit zadarnice. Deci, silindu-l in fiecare zi sa se supuna voii sale si neputandu-l pleca, l-a trimis in surghiun, in insula Samotraciei. Dar exilul i-a adus si despartirea sufletului de trup, ca era singur, batran si bolnav. Si, numai douazeci si trei de zile traind in insula, a raposat acolo, mergand la Domnul, cu cuviinta si cu pace, intr-o zi de 12, lunii martie.