Luna ianuarie in 10 zile:

Intru aceasta zi, pomenirea cuviosului Ieroschimonah Antipa.

In Mineiul pe ianuarie, in 10 zile, tiparit la manastirea SfantuI Pantelimon din Muntele Athos, intre sfintii care se pomenesc atunci se afla trecut si Cuviosul Ieroschimonah Antipa, cu viata sa pe scurt.

Acest fiu al plaiurilor moldovene, numit din botez Alexandru, a trait in mai multe centre de evlavie ortodoxa si a fost peste tot ca o lumina pusa in sfesnic fata de cei din jurul sau. Cuviosul Antipa s-a nascut in anul 1816, in satul Calapodesti, comuna Dealu Morii, judetul Bacau, dintr-o familie de clerici. La Sfantul Botez a primit numele de Alexandru-Luchian. La vremea cuvenita, lipsindu-i darul pentru invatatura, nu i-a ramas altceva de facut decat sa devina pastor, in singuratatea lui, in jurul turmei, cu timpul i s-a dezlegat insa dorinta cunoasterii slovelor si se ruga lui Dumnezeu ca sa-i dea si lui darul de a invata. Totodata, nevoindu-se cu pastoritul, si-a dat seama ca sufletul lui tanjeste dupa cele spirituale si, in cele din urma, s-a hotarat sa paraseasca turma si sa plece la manastire ca sa se faca monah. Ca urmare, la virsta de 20 de ani a intrat ca frate in obstea manastirii Caldarusani, ctitorie a marelui voievod Matei Basarab.

Fratele Alexandru s-a obisnuit cu ascultarile la care a fost oranduit si s-a indulcit cu dumnezeiestile slujbe, cu pravila de incepator, cu invataturile intelepte ale duhovnicilor. "A gustat si a vazut ca bun este Domnul" (Psalmi 33, 8) si, cum era cu sufletul curat, "prins a fost de Hristos" (Filip 3, 12). El a gasit in aceasta manastire si Povatuirile fostului staret Dorotei. In ele viata membrilor soborului era reglementata, in ce priveste rugaciunea comuna, calugarii fiind indrumati ca, deindata ce aud toaca si clopotul, sa vina la biserica, iar dupa terminarea slujbei religioase sa se retraga la chilie in liniste si reculegere. Pe langa rugaciune, in privinta ascultarilor zilnice, vietuitorii aveau si preocupari de lucrari gospodaresti: reparatii, constructii, munci agricole, etc. prin care se acopereau aproape toate cerintele sfantului locas si ale obstei. Toti erau deprinsi ca mainile sa lucreze, iar mintea sa se roage lui Dumnezeu. In aceasta perioada, monahii cu pregatire carturareasca au alcatuit numeroase manuscrise, au facut traduceri si totodata au infiintat si o tipografie, ceea ce a sporit prestigiul manastirii.

Dand dovada de ascultare si de smerenie, fratele Alexandru s-a familiarizat cu viata chinoviala si, ravnitor fiind, voia ceva mai mult, catre suisul cel duhovnicesc. Auzise de Sfantul Munte al Atosului, cu cele douazeci de manastiri, cu zeci de schituri si sute de chilii, cu colibe si pesteri. Aici traiau dupa tripticul vietii calugaresti, in curatire trupeasca si sufleteasca, in saracie de buna voie, in ascultare si neincetata rugaciune, mii de monahi si frati din toate neamurile ortodoxe: greci, rusi, bulgari, sarbi, romani etc. Ar fi dorit sa mearga si el la acel munte sfant, cu varful de marmura, care se ridica biruitor din adancul valurilor inspumate ale Marii Egee, ca o minune a creatiei.

Avand desigur si o recomandare de la staretul sau, s-a oprit la sihastria Lacu, cu hramul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie - ca si la Caldarusani - , unde traiau peste 80 de pustnici romani. Aceasta sihastrie se numara printre cele mai vestite din Muntele Athos, pentru asprimea vietii pe care o traiau monahii. In acest schit, fratele Alexandru a facut cunostinta cu unii duhovnici cu inalta experienta spirituala si s-a initial treptat in lumina Sfintelor Scripturi si a ascultarii pentru Domnul, in cea mai adanca smerenie. In acelasi timp in el s-a trezit o dorinta fierbinte ca sa se invredniceasca sa fie primit in ingerescul chip, pentru a se lega si mai mult de viata monahala.

Vazand dorinta lui arzatoare, egumenul schitului impreuna cu soborul au hotarat ca acest frate vrednic sa primeasca tunderea in cinul monahal, ca unul care si-a indeplinit cu ravna ascultarile la care a fost randuit si iubeste viata calugareasca. Primind tunderea in monahism, de acum inainte el urma sa indeplineasca - prin rugaciune, post si nevointe pustnicesti - toate acele fagaduinte de jertfelnicie pe care le-a depus in fata sfantului altar. De la parintii pustnici moldoveni, ca si de la cei de alt neam din acest schit, Cuviosul Alexandru a deprins neincetata "Rugaciune a lui Iisus" si darul lacrimilor, adica plansul cel dupa Dumnezeu, dupa cuvantul Mantuitorului: "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia" (Matei 5, 4) si: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8).

Dupa o traire sihastreasca de aproape 15 ani, la schitul Lacu, ravnitorul monah s-a mutat la manastirea Esfigmen, care este printre cele mai vechi din Sfantul Munte (secolul al X-lea).

La Esfigmen, cuviosul a stat patru ani in care timp si-a continuat nevointa calugareasca si ascultarile din cadrul manastirii, servind ca exemplu pentru fratii si parintii de diferite neamuri, care se aflau acolo.

Ajunsese la deplina maturitate fizica si in el s-a marit dorinta catre cele inalte, pentru a lua asupra sa sarcina schimniciei, care este treapta cea mai de sus a monahului imbunatatit. Obtinand binecuvantarea staretului manastirii, cu mare bucurie el s-a invrednicit si de aceasta, adica de marele si ingerescul chip, care este numit si al doilea botez, cu reinnoirea fagaduintelor de la calugarie in forma cea mai riguroasa, angajandu-se sa petreaca toata viata in post aspru si rugaciune neintrerupta, slujind fratilor. Potrivit traditiei, cu acest prilej i s-a schimbat numele de botez, numindu-se in schimnicie Antipa. La slujba staretul i-a spus: "Gateste-te de acum, nu catre odihna, nu catre nepurtare de grija, nu catre desfatari, nu catre altceva din cele de pe pamant veselitoare si indulcitoare, ci catre asprele nevointe duhovnicesti, catre infranarea trupului, catre curatirea sufletului, catre saracia desavarsita, catre plans bun, catre toate cele intristatoare si dureroase ale vietii celei facatoare de bucurie, dupa Dumnezeu".

Tot in timpul cat a stat la Esfigmen, Schimonahul Antipa s-a invrednicit si de harul hirotoniei, ca ierodiacon, intrand in randuiala primei trepte a slujitorilor sfantului altar.

Dupa aproape doua decenii de la stabilirea sa in Muntele Athos, Cuviosul Antipa devenise cunoscut ca parinte imbunatatit, mare sihastru si iubitor al "Rugaciunii lui Iisus". El insa nu dorea slava si lauda oamenilor, ci smerenia, invatatura si fapta cea buna. De aceea, in anul 1860, luand binecuvantare de la staret si de la frati, a parasit Muntele Athos si s-a intors in tara. Dupa informatia pe care ne-o da Enciclopedia teologica ortodoxa (citata), "el fusese rechemat din Atena pentru a construi un schit la Iasi, unde, din dispozitia Parintelui Nifont a ocupat postul de chelar si econom, de multe ori inlocuindu-l pe parintele Nifont in absenta sa". Acest cuvios era, asadar intreprinzator si om de incredere, fara sa-si schimbe insa felul sau de viata, pentru ca, "neluand in seama toate cele desarte din jurul sau, el a ramas precum a fost, un fierbinte rugator catre Cel de Sus si tinea cu severitate toate poruncile. De la post nu renunta nici in vremea calatoriilor sale in scopul adunarii jertfelor. In aceasta misiune, el a ajuns in Rusia, chiar la Petersburg, de unde a cercetat apoi manastirea Valaam".

Ieroschimonahul Antipa, cunoscator al limbii ruse, in dragostea sa de a sluji o cauza obsteasca, pentru care a fost solicitat, si-a luat toiagul de calatorie si a purces la drum lung, prin tinuturile pravoslavnicei Rusii. Un popas poate ceva mai lung l-a facut la vestita Lavra Pecersca, cea cu multe biserici impodobite si cu icoane facatoare de minuni, cu sfinte moaste de pustnici, cu pesteri si catacombe si cu sute de calugari slujitori. Aceasta Lavra era pentru credinciosii rusi ca un nou Ierusalim, la care ei veneau in pelerinaj de la mari departari. Aici se aflau si unii calugari romani, iar mitropolitul Petru Movila al Kievului a fost o vreme staret al ei. In timpul lui a aparut primul Pateric al Lavrei (1643), care istoriseste despre sfintii si minunile care s-au facut in manastire in diferite epoci.

Poposind la aceasta Lavra, ca pelerin, Cuviosul Antipa s-a inchinat moastelor sfinte din pesteri, proslavind pe Dumnezeu care a dat asemenea har oamenilor sfinti. Iar dupa ce s-a intarit sufleteste si a facut legaturi fratesti cu monahii de aici, a luat binecuvantare si a plecat mai departe. In cele din urma, in anul 1865 a ajuns la manastirea Valaam, situata pe o insula din lacul Ladoga. Hramul acestei manastiri este "Schimbarea la Fata". Se stie ca manastirile si bisericile care au ca hram "Schimbarea la Fata", "Inaltarea Domnului" sau "Sfantul Prooroc Ilie" au de obicei pronuntate preocupari isihaste. Vazand buna randuiala de aici, Cuviosul Antipa s-a stabilit la Valaam, unde a trait inca 17 ani in frica Domnului, cu evlavie si cu ravna, pentru a se face folositor obstei care il infiase.

Pentru multele sale vrednicii, el a fost cinstit cu harul Preotiei sarcina care i-a inmultit ostenelile catre Dumnezeu, stiind ca avea sa raspunda de sufletele care i s-au incredintat pentru povata duhovniceasca. El era un om foarte sobru. Postul indelungat, smerenia si rugaciunea inimii i-au fost mai departe calauza si putere ziditoare care hraneste pe cei flamanzi si insetati cu sufletul. Pentru aceasta numele si faptele sale minunate s-au raspandit in partile de nord ale Rusiei si multi credinciosi veneau la manastirea Valaam ca sa cunoasca pe omul lui Dumnezeu si sa primeasca binecuvantarea si invataturile sale. Pe langa el s-au format si unit ucenici, care i-au urmat in cele duhovnicesti cu ascultarea, cu curatia si cu ravna.

Dupa o viata intreaga petrecuta in nevointe calugaresti, Ieroschimonahul Antipa, cunoscandu-si de mai inainte sfarsitul, a citit Acatistul Maicii Domnului, in ziua cea din urma a vietii sale, apoi, imbratisandu-i pe toti fratii si avand pe buze "rugaciunea inimii", si-a dat sufletul in mainile Mantuitorului Iisus Hristos, la 10 ianuarie 1882, fiind intr-al 66-lea an al vietii. A fost inmormTntat in gropnita de obste a manastirii.

Pentru ca acest cuvios, chiar din viata, se bucura de faima sfinteniei in randul monahilor si al credinciosilor, ucenicul sau, ieromonahul Pimen, in anul urmator i-a scris viata, care s-a tiparit la Petersburg, cu titlul: "Vrednica de pomenire viata a Ieroschimonahului Antipa". Cartea a fost bine primita si s-a raspandit atat in Rusia cat si la Muntele Athos. In 1893 s-a tiparit a doua editie a ei. In anul 1906, calugarii rusi de la SfantuI Munte, care-l cunoscusera pe Cuviosul Antipa si au pastrat legatura cu el la manastirea Valaani, l-au trecut in randul sfintilor in cartile lor de cult.

La noi in tara a fost mai putin cunoscut, insa s-a bucurat de aprecierea strainilor, intre care a stat mai mult, care l-au iubit si l-au pretuit, trecandu-l in calendar ca "sfant cuvios". Pentru noi aceasta canonizare are o semnificatie deosebita. El este singurul calugar atonit roman care a fost trecut in randul sfintilor printr-o canonizare spontana, venita indata dupa trecerea sa la cele vesnice. Faptul acesta constituie un temei puternic pentru recunoasterea sfinteniei vietii sale de catre Biserica stramoseasca.

Monahii rusi atoniti si cei de la manastirea Valaam, impreuna cu credinciosii care l-au cunoscut pe Cuviosul Antipa, au considerat ca o datorie sa-i treaca numele in ceata sfintilor si sa venereze pomenirea lui dupa cuviinta. Indemnul acesta le-a venit de la insusi Mantuitorul Hristos, Care a zis: "Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri "(Matei 10,32).

Prin faptele sale, Cuviosul Antipa a fost marturisitor al Domnului nostru Iisus Hristos. Prezenta lui in calendar cinsteste in acelasi timp poporul si Biserica noastra, pentru care el s-a rugat, povatuind pe cei care i-au cerut sfatul sa nu inceteze a le iubi, pentru ca de bunastarea acestora depind pacea si fericirea lor proprie.