|
Sfantul, Parintele nostru Serafim din manastirea Sarov, care s-a nevoit in anii 1759-1833, savarsindu-se cu pace
Acesta era din orasul Kursk, nascut din parinti binecredinciosi, Isidor si Agafia. A intrat in manastirea din Sarov la varsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de 10 ani, din 1794 pana in 1804, a trati singur in padure, pazind in amanunt randuiala Sfantului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o in setea lui neobosita de a citi cartile Sfintilor Parinti. In padure, Sfantul Serafim locuia in tovarasia animalelor salbatice, ursi, lupi, vulpi, care - cum spun martorii vietii lui - se obisnuisera sa ia hrana din mana lui. La 12 septembrie 1804, Serafim a fost crunt batut de talhari si a fost gasit fara cunostinta in coliba lui din pustnicie. Vindecat de rani, intre anii 1804-1807 a primit randuiala de viata a stalpnicilor si a petrecut foarte multe zile si nopti, rugandu-se in genunchi, pe o piatra, in inima padurii, indurand grozavele ierni.
Multi ani a stat zavorat in chilia lui din manastire, fara pat, nici incalzire, avand ca randuiala de viata, rugaciunea lui Iisus, iar ca citire saptamanala, cele patru Evanghelii, impartite intr-un anume fel (luni, Sfantul Matei; marti, Sfantul Marcu, miercuri, Sfantul Luca; joi, Sfantul Ioan; vineri, Acatistul Sfintei Cruci; sambata, Acatistul Tuturos Sfintilor) si Duminica se impartasea cu Sfintele Taine, pe care preotul i le aducea in chilia sa.
In urma unui vis in care a vazut pe Maica Domnului, insotita de Sfantul Petru al Alexandriei si Clement Romanul, Sfantul Serafim a primit slujirea de parinte duhovnicesc (staret) si a inceput sa primeasca inchinatori la chilia sa. El ii primea numindu-i "Bucuria mea" si ii invata, va viata crestineasca desavarsita sta in "agonisirea Duhului Sfant". Iisus, Fiul lui Dumnezeu, chemat in rugaciunea neincetata, Se arata prin venirea Duhului Sfant si amandoua ipostazele duc impreuna la apropierea de Tatal.
Marturisirea lucrarii de impartasire din lumina dumnezeiasca, asa cuma cunoscut-o si de care s-a invrednicit Sfantul Serafim, este luata din scrierea lui, Convorbire cu Motovilov. Iat-o:
"-Si totusi, eu nu inteleg cum pot sa am siguranta ca sunt in Duhul Sfant. Dupa care semne pot eu sa cunosc singur ca harul Sfantului Duh se afla in mine?
Parintele Serafim raspunde: Dar ti-am spus ca-i foarte simplu: Iata, acum, suntem amandoi in harul Sfantului Duh... Dar de ce nu ma privesti?"
- Parinte nu pot sa te privesc; ochii sfintiei tale arunca fulgere de lumina. Fata sfintiei tale e mai arzatoare decat soarele si ma dor ochii. Si Serafim urma: Te afli in plinatatea Sfantului Duh, altfel n-ai putea sa ma vezi in starea aceasta.
Si, apropiindu-mi-se de ureche imi sopti: Multumeste lui Dumnezeu pentru milostivirea Lui catre noi. Vezi, n-am facut nici macar semnul crucii, in adancul inimii m-am indreptat, insa, catre Dumnezeu, zicand: Doamne, fa pe omul acesta vrednic sa vada, cu ochii lui trupesti, aratarea Preasfantului Duh. Si iata, Dumnezeu a auzit rugaciunea smeritului Serafim... Dar bine, de ce nu te uiti la mine? Nu-ti fie teama, Dumnezeu este cu noi... Incurajat, incercai sa ridic ochii si o spaima sfanta imi cuprinse toata fiinta. Inchipuiti-va fata unui om care va vorbeste din mijlocul soarelui; ii vezi miscarea buzelor, infatisarea ochilor, ii auzi glasul, simti ca te tine de umeri, dar nu-i vezi nici bratele, nu vezi nici trupul tau, nici al celui ce-ti vorbeste, ci vezi numai o lumina stralucitoare, o lumina orbitoare, luminand intinsul zapezii, pana departe, imprejur, luminand fulgii de zapada, care nu incetau sa cada, pe mine si pe marele staret.
Si parintele Serafim urma: Daca numai presimtirea, arvuna aceasta a bucuriei viitoare, umple inima noastra de atata mangaiere si atat inviorare, ce vom spune de bucuria insasi, care ne este pregatita in ceruri, tuturor celor ce plang aici pe pamant? Si dumneata, dragul meu, ai plans destul in viata pamanteasca. Dar, iata, cu cata bucurie te mangaie Dumnezeu... Dar acum e vremea luptelor, a stradaniilor neincetate, e vremea dobandirii unor puteri din ce in ce mai mari, ca sa crestem pana la masura deplina a inaltimii lui Hristos... si mostenitor al scaunului sau, dupa dansul. Atunci, insa, bucuria aceasta, pe care o simtim acum, in parte si un timp scurt, se va arata in toata plinatatea ei si ne va covarsi toata fiinta cu desfatari negraite, pe care nimeni nu va mai putea sa le ia de la noi."
Canonizat in anul 1903, pomenirea Sfantului Serafim traieste in evlavia credinciosilor, ca un mare stalp al sfinteniei crestine, ca un inger pazitor al crestinatatii. Dumnezeului nostru, marire!
|
|
|
|