Pastorala la Învierea Domnului 2004

+ TEOCTIST

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREȘTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ȘI DOBROGEI,
LOCȚIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI
ȘI PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL
ȘI DREPTCREDINCIOȘILOR CREȘTINI, HAR ȘI PACE
DE LA DUMNEZEU-TATĂL, IAR DE LA NOI,
PĂRINTEASCĂ BINECUVÂNTARE

"Cât este de sfântă, cu adevărat, și întru totul prăznuită această noapte de mântuire" (Din cântările canonului Învierii)

Cucernici Părinți slujitori, Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Și anul acesta ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu să săvarșim sfințita călătorie a Marelui Post, bine știind și mărturisind împreună cu imnograful bisericesc că: "Mai luminat decât soarele strălucind postul, darul cel cu multă lumină vestește tuturor: razele Crucii și strălucirile cinstitei Patimi și Ziua Învierii cea mântuitoare" [1]. Așa sunt întocmite toate rânduielile Sfintei noastre Biserici, ca întotdeauna să putem privi și ajunge, prin durerile dar și lumina Crucii, la bucuria Învierii. Iar bucuria Învierii Domnului este și bucuria pentru izbăvirea noastră din moarte și din "frica morții" (Evrei 2, 15), din păcat și de cel ce avea "stăpânia morții" (2, 14), adică de diavolul. Acesta a fost nimicit, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, căci "Sculatu-S-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și nici un om nu este în groapă; căci Hristos, sculându-Se din morți, începătura celor adormiți S-a făcut" [2]. Posibilitatea dobândirii acestei cununi de la Dumnezeu, cu care își încheie Sfântul Ioan Gură de Aur cuvântul său, se cuvine să ne reverse în suflet o nespusă mângâiere. Dacă luăm aminte la viața strămoșilor noștri, deși zbuciumată, observăm că ei au viețuit ca fii ai Învierii. Aceasta le-a dat lor sensul vieții și faptelor lor, aceasta i-a ținut în învățătura Bisericii în greaua perioadă a dictaturii totalitariste.

Iubiți credincioși,

Dacă privim viața lumii, din trecutul îndepărtat al istoriei până în zilele noastre, ne dăm seama că izvorul tuturor relelor, suferințelor, războaielor și al oricăror conflicte se află în trufia omului îndepărtat de Dumnezeu și de voia Sa cea sfântă și mântuitoare, sfidând astfel nu numai Cuvântul lui Dumnezeu de iubire, dreptate și adevăr, ci și drepturile sfinte ale semenilor săi. Spre dobândirea acestor valori ale împlinirii voii lui Dumnezeu ne cheamă Sfânta noastră Biserică prin glasul sfințitului ei slujitor: "Veniți de primiți lumină!". Primind cu evlavie această lumină din Lumina Învierii Domnului, în chip firesc ne asumăm și responsabilitatea de a o păstra cu credincioșie, ca pe un dar mântuitor, ca pe o călăuză a minții, a voinței și, în special, a vieții și faptelor noastre. Această lumină a Învierii și, deci, a Bisericii noastre, trebuie să fie lumina călăuzitoare nu numai a noastră, ci și a omenirii și istoriei spre ținta desăvârșirii lor, rânduită încă de la început de Dumnezeu.

Lumina Învierii ne păzește pașii de rătăciri sufletești și trupești, fiind în același timp singurul leac pentru tămăduirea celui "rănit la suflet cu sabia păcatului și vătămat cu multe răutăți" [3]. Cu tainic înțeles, cel mai lung Psalm, 118, scris de Sfântul Prooroc și Rege David, preamărind legea, îndreptările și poruncile lui Dumnezeu, cele de viață dătătoare, spune: "Oricărei desăvârșiri eu i-am vazut hotarul, porunca Ta hotărnicie n-are" (Ps. 118, 96). Cu adevărat, iubiții mei, voia Tatălui ceresc este desăvârșita și fără hotar, deoarece Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea slujirii mântuirii noastre a spus ucenicilor ce-L invitau la masă: "Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să-I împlinesc lucrarea" (Ioan 4, 34). Vorbind despre fericita foame după împlinirea voii lui Dumnezeu, Domnul ne vorbește, de fapt, despre bucuria veșnică, binele cel mai de dorit, dobândit prin ascultarea totală de Tatăl Său. Despre această bucurie Sfântul Apostol Pavel tălmăcește astfel: "pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ținut seama de ocara ei și a șezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu" (Evrei 12, 2).

Iubiți Părinți, slujitori ai sfintelor altare, și dreptmăritori creștini,

Într-adevăr, "Dumnezeu, Mântuitorul nostru, spune Sfântul Apostol Pavel, voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină" (I Tim. 2, 3-4). Dar, în dobândirea mântuirii este nevoie și de contribuția voii omenești, căci Cel Care ne-a dăruit libertatea voinței, creându-ne după chipul Său, o și respectă, așteptând să vadă în ce parte o vom face noi să se încline: spre lumină, sau spre întuneric; spre binecuvântare, sau spre blestem; spre bucurie, sau spre chin; spre comuniune, sau spre singurătatea egoismului; spre priveghere, sau spre somnul spiritual. Altfel spus: spre viață, sau spre moarte.

Libertatea alegerii ne va așeza și pe noi - cum deja i-a împărțit și pe cei de dinaintea noastră, începând chiar cu ziua Sfintei Învieri a Domnului - într-una din cele două cete: cea a fiilor Învierii (Luca 20, 36), sau ai "zilei", sau ai "luminii", și cea a fiilor nopții, sau "ai întunericului" (I Tes. 5, 5), sau ai "neascultării" și, prin urmare, ai "mâniei" (Efes. 2, 2, 3). Știm cu toții bine că în lumea de astăzi nici cuvintele frumoase, meșteșugite, și nici vorbitorii iscusiți nu lipsesc. Ba chiar ne-am obișnuit să vedem cum concepții, atitudini și practici îndoielnice, cu vădite efecte distructive asupra persoanei umane, sunt promovate, ceea ce trebuie să ne alarmeze. Unii dintre frații noștri se lasă subjugați de înșelătoarele înfățișări și îndreptățiri ale răului, nemaiputând să vadă în ele ceea ce, de fapt, acestea reprezintă: forme de tăgăduire a Adevărului și Legii dumnezeiești, o respingere a harului mântuitor revărsat asupra lumii prin Crucea și Învierea Domnului. Fiind încălcată în acest chip învățătura evanghelică, este nesocotit Însuși Izvorul ei, singurul care poate da omului "lumina vieții" (Ioan 8, 12).

Cei întru toate credincioși Domnului Hristos și Bisericii Lui se feresc de "duhul care lucrează acum în fiii neascultării" (Efes. 2, 2), căci lor li se împărtășește "înțelepciunea lui Dumnezeu cea întru taină, cea ascunsă" (I Cor. 2, 7). Să luăm aminte, iubiți părinți slujitori, că această înțelepciune duhovnicească de Sus trebuie să ne ajute pe noi, cei cărora ne-a fost dăruită prin hirotonie misiunea de a înțelege și vesti prin graiul faptelor, mai bine decât ceilalți semeni și frați ai noștri, starea în care se află omenirea îndepărtată de lumina Învierii lui Hristos. Astfel, cunoscând cauzele spiritual-morale ale schimbărilor, fenomenelor și pericolelor din lumea de azi, omenirea așteaptă de la noi, cei chemați de Duhul Sfânt la această slujire, o mai responsabilă participare la alinarea suferințelor semenilor noștri. Împreună cu credincioșii încredințați spre slujire, cu care alcătuim, după cum spune Sfântul Apostol Petru, "poporul lui Dumnezeu" (I Petru 2, 10), trebuie să ne aflăm într-o neîncetată stare de veghe spirituală pentru a lua aminte la modalitățile neașteptate prin care păcatul se furișeaza în prezent în viața și sufletele oamenilor, îndeosebi ale tinerilor, atrăgându-i spre deșertăciunile pierzătoare. Ca "fii ai Învierii", dar și ca împreună lucrători la zidirea Bisericii părinților noștri și a celei din inima noastră, împreună cu credincioșii, să fim prin faptele noastre mărturisitori ai Învierii lui Hristos, ai puterii și dorinței Sale de a salva omul și lumea de azi din lanțurile necredinței, indiferenței și disprețului față de semen, care este chipul lui Dumnezeu.

Cunoaștem că uneori pare greu de îndeplinit porunca divină prin care ni se cere să neglijăm propriile necazuri și lipsuri pentru a lua aminte la cele ale semenilor mai îndurerați decât noi. Și totuși, iată cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur adevărul acestei porunci: "Nenumărate bunătăți dobândim, deci, când ne supunem Stăpânului, când ascultăm de poruncile Lui și când, la fel ca patriarhul Avraam, nu iscodim poruncile pe care ni le dă, ci, ca niște slujitori recunoscători, împlinim cele poruncite și lăsăm pe seama Stăpânului rațiunea acestor porunci. Dacă ne vom învața să gândim așa, vom putea fi la fel de ascultători ca dreptul Avraam și vom putea dobândi aceleași cununi" [4].

Așadar, spre a ne învrednici de aceste cununi și pentru a ne împlini misiunea noastră pastorală, iubiți părinți slujitori ai sfintelor altare și frați creștini, vă rog din suflet împreună cu Sfântul Apostol Pavel: "să umblați cu vrednicie, potrivit chemării cu care ați fost chemați" (Efes. 4, 1).

Aceste cuvinte ne-au călăuzit pașii și în răstimpul de după decembrie 1989, binecuvântata vreme de restaurare a libertății. Astfel, acest crez sfânt ne-a însuflețit și îndrumat spre ajutorarea semenilor aflați în suferință - orfani, bolnavi, bătrâni părăsiți - , acei "frați prea mici" ai Domnului (Matei 25, 40), pentru care slujire fiii Bisericii noastre strămoșești au oferit în cursul anului trecut peste 116 miliarde de lei. Nu spre lauda cuiva mărturisim aceste fapte, ci spre lauda lui Dumnezeu și a Bisericii noastre dreptmăritoare. Aceeași reînsuflețire a lucrării noastre misionare a făcut ca în țară și chiar la comunitățile românești din afara granițelor ei să se zidească în acești ani de libertate sute de sfinte locașuri: biserici, catedrale, mănăstiri și schituri.

Din același izvor al luminii Învierii a luat îndemn și pururea pomenitul, de vie memorie, cel dintâi Patriarh al Bisericii noastre, Miron Cristea, care, văzând că Biserica Ortodoxă Română, deși înălțată în anul 1925 la rangul de Patriarhie, nu are biserică patriarhală, a luat inițiativa înălțării "Catedralei Mântuirii Neamului". Vitregia vremurilor l-a împiedicat să înceapă această lucrare, săvârșirea ei fiind lăsată ca sfântă datorie urmașilor săi. Luând aminte la împlinirea acestui testament spiritual cu valoare sfântă, la propunerea noastră, Sfântul Sinod al Bisericii noastre și Adunarea Națională Bisericească au hotărât să purcedem la definitivarea formelor de începere a lucrărilor de amplasare și zidire a acestui Sfânt Locaș.

Cel ce a biruit moartea și ne-a făcut părtași acestei bucurii ce se împletește cu cea a Sfintelor Paști - împărtășită anul acesta de întreaga creștinătate - , ne-a ajutat, după multe și grele eforturi, să dobândim terenul ocupat în prezent de monumentul eroilor comuniști, dezafectat. Pe acest teren se va înălța Catedrala Patriarhală, în apropierea "Mormântului Eroului Necunoscut" din Parcul Carol, spre a rămâne alături, cu valoare de Simbol, în nemurirea neamului nostru. De aceea hramul catedralei este "Înălțarea Domnului", zi națională de pomenire a eroilor, și "Sfântul Apostol Andrei", Părintele spiritual al credincioșilor ortodocși români. Cu lacrimi de bucurie vă rog, iubiții mei frați și surori în Domnul Hristos, să rugam pe Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, să ne ajute să ducem la îndeplinire această năzuință sfântă.

Punându-vă la inimă aceste gânduri și părintești îndemnuri, rog pe "Dumnezeul păcii, Cel ce L-a sculat din morți pe Domnul nostru Iisus, Marele Păstor al oilor prin sângele unui testament veșnic, să vă înzestreze cu tot ceea ce este bun spre a-I face voia, lucrând întru noi ceea ce e bine plăcut înaintea Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie-I slava în vecii vecilor!" (Evrei 13, 20-21). De aici, din reședința Sfintei noastre Patriarhii, luând lumina din Lumina Învierii ce strălucește în candela Paraclisului Sfântul Gheorghe, vă urez tuturor sănătate și pace, vestindu-vă cu sfântă îmbrătișare:

Hristos a înviat!

Al vostru părinte duhovnicesc, pururi rugător către Prea Sfânta Treime,


+ TEOCTIST

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREȘTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ȘI DOBROGEI,
LOCȚIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI
ȘI PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE ROMANE


Note:
1. Triod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2001, p. 153.
2. Penticostar, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988, p. 27.
3. Triod, ed. cit, p. 217.
4. Omilii la Facere, XLVII, trad. de Pr. D. Fecioru, col. P.S.B., vol. 22, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1989, p.153.
TRAFIC TRIPUL - Director Web Crestinism Ortodox.ru. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet