"Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l junghiaţi şi, mâncând, să ne veselim. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat."

Haina lui cea dintâi semnifică toată îndestularea şi frumuseţea darurilor duhovniceşti ale lui Dumnezeu. Aceasta este haina sfinţeniei şi curăţiei în care era înveşmântat Adam, înainte de căderea în păcat şi de izgonirea într-o ţară îndepărtată de Dumnezeu. Această haină este Însuşi Hristos: de aceea este numită "cea dintâi". Nu există nici o haină mai minunată decât aceasta din cer. Apostolul spune: "Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat" (Galateni 3:27). Sufletul, care fusese despuiat de toată lucrarea cea bună, este în întregime îmbrăcat din nou: haina cea veche, murdară şi zdrenţăroasă este aruncată şi sufletul său este îmbrăcat în haină nouă. Această haină nouă pentru suflet semnifică omul cel nou - pocăit, iertat şi primit de către Dumnezeu. Fără această haină nouă, nimeni nu se poate sălăşlui în Împărăţia lui Dumnezeu, după cum vedem lămurit din pilda lui Hristos despre nunta fiului împăratului (Matei 22:2-14). Potrivit cuvintelor Apostolului, această haină este alcătuită din: "milostivirile îndurării, din bunătate, smerenie, blândeţe, îndelungă răbdare,. iar peste toate acestea. dragoste, care este legătura desăvârşirii" (Coloseni 3:12-14; cf. Efeseni 4:24, Apocalipsa 7:14, Zaharia 3:4).

Inelul de pe degetul său semnifică logodna sufletului său cu Hristos. Cel ce se pocăieşte se leapădă de toate legăturile sale întru desfrânare cu lumea aceasta, îşi lipeşte sufletul de Hristos şi rămâne unit cu El într-o unime de nezdruncinat. Această logodnă se împlineşte prin puterea şi harul Duhului Sfânt, a Cărui pecete se află pe toate darurile cereşti.

Daţi-i "încălţăminte în picioarele lui", spune tatăl slugilor lui. Încălţămintea semnifică puterea voinţei prin care omului îi stă în putinţă să calce cu hotărâre spre căile Domnului, fără să hoinărească aiurea şi fără să se uite înapoi.

Prin viţelul cel îngrăşat care a fost junghiat, trebuie să înţelegem că Îl semnifică pe Iisus Hristos Însuşi, Care S-a dat spre junghiere pentru curăţirea păcătoşilor de păcatele lor.

Prin slugi trebuie să înţelegem fie îngerii, fie preoţii. Dacă înţelegem prin casa tatălui că ar fi chiar cerul, atunci trebuie să vedem slugile ca pe îngeri; dacă - ca o altă interpretare corectă - înţelegem prin casa tatălui ca şi cum ar fi Biserica de pe pământ (cea văzută), atunci trebuie să vedem slugile ca pe preoţi, care sunt chemaţi să slujească taina jertfei lui Hristos şi, prin aceasta, să asigure oamenilor hrana pentru viaţa cea veşnică. Este limpede că aici se vorbeşte mai întâi despre Biserică, din faptul că Fiul Risipitor nu era totuşi mort din punct de vedere trupeşte şi, până când omul se desparte de trupul său, el este al Împărăţiei lui Dumnezeu, în chipul Bisericii lui Dumnezeu care se află pe pământ. Faptul că slugile semnifică la fel de bine şi îngerii, este limpede mai întâi din faptul că îngerii sunt de faţă în biserică la Sfintele Taine şi, în al doilea rând, din faptul că Dumnezeu foloseşte îngerii păzitori ai oamenilor ca să-i îndrume pe calea mântuirii.

"Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat." Trupul lui mai era încă viu, dar sufletul său era ca şi mort. Singura scânteie a darului dumnezeiesc, care mai licărea, s-a aprins în el şi a înviat sufletul întreg. El era deja pierdut în clipa când şi-a cerut partea din avere ce i se cuvenea de la tatăl lui. Şi şi-a venit în sine. Aceasta înseamnă: el şi-a venit în sine la lumina scânteii lui Dumnezeu, fiindcă se pierduse. Dumnezeu îl ştia pe el şi l-a păstrat în privelişte chiar până în ultima clipă - clipa pocăinţei.

Cuvant al SF. NICOLAE VELIMIROVICI

[ vezi si Duminica Fiului Risipitor ]