Prima si cea mai insemnata preocupare a oricarui om trebuie sa fie grija pentru mantuirea sufletului sau cel prea pretios si fara de moarte. Nici agonisirea de averi, nici ocuparea de posturi inalte, nici dobandirea cunostintelor, in orice domeniu, nici orice altceva, spre care inclina, de obicei, oamenii, nu se poate asemana si compara cu datoria cea mai importanta si cea mai inalta a desavarsirii crestinesti, adica a formarii noastre duhovnicesti. Este intr-adevar nepretuita si mai presus de orice staruinta sau incercare grija neintrerupta pentru salvarea sufletului nostru, caci de acest lucru depinde viitorul nostru cel vesnic si fericirea noastra cea fara de sfarsit. De aceea si Sfantul Ioan Gura de Aur recomanda: "Sa nu cerem deci bogatie, nici sa fugim de saracie, ci mai inainte de toate sa se ingrijeasca fiecare de sufletul sau si sa-l faca potrivit si fata de aceasta iconomie a vietii prezente si fata de calatoria din cele de aici" (Omilia 4).

Cat de mare si cat de serioasa este problema mantuirii sufletului nostru se dovedeste din faptul ca pentru aceasta a trebuit ca Unul Dumnezeu sa se faca om si, "pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, sa se aduca pe Sine, de buna voie, jertfa si ispasire, incat sa ne harazeasca slobozirea si indumnezeirea. Pentru aceasta Dumnezeu-Om se numeste Iisus, care inseamna Mantuitor. Cu jertfa Sa pe Cruce S-a facut "incepatorul mantuirii noastre" (Evr. 2, 10). Pentru care si sfintitul Gura de Aur remarca: "Moartea [Domnului] s-a facut moarte mortii" (P.G. 60, 485).

Asadar, indatorirea noastra, a tuturor, este preocuparea pentru desavarsirea morala - considerand-o ca fiind cap al grijilor noastre - la care insa nu putem ajunge fara harul oferit de Iisus. Daca insa dorinta aceasta nu vine din noi insine si daca nu suntem decisi sa ne bucuram de sansa oferita, vom ramane, prin urmare, in inselare si asupra noastra va stapani greul intuneric. Lumina lui Hristos va ramane necunoscuta pentru noi si, desi ne numim crestini, relatia noastra cu Domnul si cu lucrarea Lui cea mantuitoare va ramane slaba si lipsita de importanta. Dimpotriva, daca din voia noastra vom sili spre implinire duhovniceasca, atunci degraba se vor ivi in noi roadele incercarii noastre si vom simti curand multumirea si tainica mangaiere launtrica ce se salasluiesc in acela care-si cauta mantuirea.

(Fragment din cartea Razboiul impotriva satanei)